Inaugurare sediu Primărie Mihalț
Vineri, 21 august 2020, a avut loc inaugurarea sediului Primăriei comunei Mihalț.
Aflându-se într-o vizită de lucru în județul Alba, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita – Adrian Oros a participat la inaugurarea sediului primăriei, după care a susținut o conferință de presă urmată de câteva discuții libere cu fermierii și producătorii locali și o deplasare în teren la culturile agricole din zonă.
Slujba de sfeștanie la Primăria Mihalț
Sâmbătă, 15 august, sediul Primăriei Mihalț a fost sfințit de un sobor format din patru preoți în prezența primarului precum și a unor angajați ai instituției. Primarul comunei, Flavius Breaz, a dorit să facă această slujbă de sfeștanie pentru binecuvântarea tuturor celor care își desfășoară activitatea în primărie. La finalul slujbei, preoții i-au oferit edilului icoane care vor fi amplasate în fiecare birou din instituție.